Gina Pistol (42 de ani) are o căsnicie fericită cu alesul inimii sale, Smiley (39 de ani). Cei doi s-au căsătorit pe data de 27 mai 2023, dar formează un cuplu de aproximativ 7 ani. Nu multă lume știe, însă, faptul că fosta prezentatoare de la Chefi la cuțite a bifat mai multe relații cu bărbați cunoscuți din showbizul românesc, înainte de a-l întâlni pe actualul soț.
Până să-l întâlnească pe Smiley, Gina Pistol a avut o viață amoroasă destul de tumultoasă. Fosta gazdă a emisiunii Asia Express, de la Antena 1, s-a iubit cu mai mulţi bărbaţi celebri. Și chiar dacă și-a dorit să rămână cu fiecare dintre ei, relațiile s-au încheiat.
Unul dintre bărbații cunoscuți din showbiz cu care s-a iubit Gina Pistol este Codin Maticiuc (44 de ani). Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste de aproximativ 9 luni, între anii 2005-2006. La vremea respectivă, amândoi erau abia la începuturile lor în carieră și nu erau luați în vizor atât de tare de public.
În cadrul unui interviu, Codin a mărturisit că a rămas în relații bune cu Gina și este prieten și cu actualul ei soț, Smiley.
„Am rămas prieten cu toate. Mai mult, sunt foarte bun prieten și cu Smiley, care este combinat acum cu Gina. Dar, păstrez legătura și cu Anna Lesko. Mi se par niște oameni extraordinari, iar senzația e reciprocă”, a declarat Codin.
Un alt bărbat celebru cu care s-a iubit Gina Pistol este Alin Cocoș. Cei doi au format un cuplu timp de patru ani, iar, la vremea respectivă, vedeta de la Antena 1 își dorea ca fiul lui Dorin Cocoș să o ia de nevastă sau măcar să îi facă un copil. În anul 2013 s-au despărțit, cei doi ajungând să se certe mult spre finalul relației.